Swimathon 2017 – post eveniment
Este momentul să tragem linie după o nouă ediție de Swimathon, eveniment sportiv de înot, mobilizare civică, strângere de fonduri și multă distracție (în sensul civilizat și de bun simț al cuvântului) organizat de către colegii de la Fundația Comunitară Iași.
După o pauză de 1 an, am revenit și am facut-o bine. Ștefan, Cătălin, George, Cosmin și Florin au reprezentat echipa Blue Team a Fundației Iosif din acest an. Continuăm să mergem pe drumul deja bătătorit, acela al susținerii educației pentru copiii și tinerii proveniți din medii defavorizate și în acest sens, cu fondurile mobilizate vom ajuta 20 de copii aflați în risc de abandon școlar să continue să frecventeze școala în anul 2017-2018.
Mulțumiri speciale echipei OXYGEN Iași, care ni s-a alăturat în acest an și care susține ca și noi educația promovând un stil de viață sănătos. Sunteți prețioși pentru noi, dar mai ales sunteți speciali pentru copiii care din toamnă vor merge la școală cu mai mult curaj și cu susținerea de care au nevoie din partea echipei Fundației Iosif.
Ambele echipe care au înotat pentru Fundația Iosif și-au atins obiectivul financiar, chiar l-au depășit, lucru care ne încurajează și onorează deopotrivă. Este adevărat că ne propunem să ne dezvoltăm și să creștem mult mai mult de atât, dar aici vorbim deja despre următorii pași pe care îi vom face în continuare.
Mulţumim tuturor susţinătorilor şi donatorilor noştri care s-au implicat concret în acest proiect. Fiecare gest, fiecare donaţie ajută considerabil la realizarea activităţilor proiectului şi la implicarea noastră în sprijinirea copiilor aflaţi în dificultate.
Mulţumim înotătorilor pentru efortul și bucuria cu care s-au implicat în demersul propus. Alături de galerie au învins valurile şi căldura de afară şi împreună au realizat o echipă deosebită. Suntem mândri că ne-aţi reprezentat în urmărirea obiectivului nostru. Mulţumim, de asemenea, ambasadorilor Fundaţiei Iosif (oficiali și neoficiali) care au reprezentat proiectul nostru în rândul comunităţii din Iaşi şi care au încurajat la implicare. A fost plăcut și revigorant să (re)descoperim că, în ciuda vremurilor tulburi pe care le parcurge țara noastră, oamenilor din comunitatea noastră le pasă de semenii lor și se implică.
Povestea merge mai departe… Ne revedem la anul, oameni frumoși !
Până atunci însă, fiți cu ochii pe noi: din septembrie facem valurile pentru educație la școală.
Ne puteți susține în continuare implicându-vă alături de noi în regim de voluntariat (http://www.fundatiaiosif.ro/voluntariat) sau donând bani, rechizite, alimente sau îmbrăcăminte pentru copiii și familiile acestora (http://www.fundatiaiosif.ro/contact).
Share This Post
IMPLICĂ-TE! FII PARTE A SCHIMBĂRII!
Îți oferim diverse oportunități de implicare:
Redirecționează 2% către programele Fundației Iosif. Implică-te în campania “Un gest mic face un copil mare!” Fii voluntarul nostru în proiectele desfășurate. Sprijină proiectele noastre prin diverse donații sau idei care să vină în ajutorul copiilor aflați în dificultate.
Completează formularul de contact și vom lua legătura cu tine.